Prima mea poezie

M-am apucat să scriu, cu degetele pe tastatura telefonului deschis în facebook, fără să știu unde vor ajunge în clipa următoare, fără să știu dacă voi fi coerent sau corect gramatical. A fost dintr-o suflare și-am apăsat pe “Post” fără șovăială și fără încredere. Mi-au trebuit niște ore ca să realizez că tocmai ce-am scris prima mea poezie. Pe care o prețuiesc ca atare și o aștern aici, în locul unde pot scrie orice, oricând.

Ocheadă în Suflet

Lasă-mă să te ajut.
Lasă-mă să te iubesc.
Lasă-mă lângă tine.
Lasă-mi atenția ta.
Aș face orice pentru ca tu să-mi confirmi că am un sens în viața ta.
Mă fac preș pentru a primi ceea ce vreau de la tine.
Lasă-mă să-ți dau tot ceea ce cred eu că e mai bine pentru tine.
Lasă-mă să contez.
Lasă-mă să te fac fericit(ă).
Lasă-mă să îți dau eu fericirea, să ai nevoie de mine.
Dacă nimeni nu are nevoie de mine, eu de ce mai trăiesc? Eu cine sunt?
Am nevoie să rezolv toate situațiile, deci și pe ale tale.
Am nevoie să fiu puternic(ă), să demonstrez că fără mine e mai rău. Că e mai bine cu mine. Că fac bine. Că reușesc. Că sunt bun(ă). Cui să-i demonstrez?
Ce întrebare stupidă. Cum cui?
Lasă-mă să mă hrănesc din propria ta existență. Lasă-mă să te hrănesc cu existența mea. Vreau să fiu hrana ta. Vreau să fiu util(ă). Dacă nu sunt util(ă), pentru ce să mai trăiesc?
Lasă-mă să mă afirm, să câștig funcții, prestigiu, proiecte și bani. Lasă-mă să fiu mândru/ă. Nu trebuie să mă lași tu.
Taci și lasă-mă să vorbesc. Eu știu mai bine.
Tu scrie acolo. De restul mă ocup eu.