Mihai Guran – My Interstate 5

Am avut multe dileme legate de cum voi scrie aceste rânduri. Ca să fiu sincer și direct încă de la început, că doar ăsta-i stilul, ideea de a scrie câte un articol de suflet despre speakerii de la TEDx Floreasca mi-a aparținut. Pentru că voiam să scriu despre Mihai. Să știe lumea despre omul care mi-a schimbat viața. Dar, mai mult decât atât, voiam să am pretextul perfect, de nerefuzat, de a bea o cafea cu el. O fi din my low self-esteem, o fi din control freakness sau reflex profesional, habar n-am și, sincer, nici nu mă interesează; important a fost să găsesc strategia perfectă pentru a-mi obține întâlnirea dorită. Revederea cu un om drag, cu care pierdusem însă contactul de ani.

And then it hit me… Voi scrie, ca de obicei, despre mine. Așa îmi respect și obsesia respectului față de perspectiva unică a fiecăruia dintre noi, neimaginându-mi stări și nepovestind istorii care nu sunt ale mele de trăit și împărtășit. Ci povestindu-vă de ce am simțit nevoia să-mi aplic maximul de eficiență operațională și strategică (hmmm, sună pretențios, nu? este 😉 ) pentru a fi sigur că-l voi mai întâlni pe acest om. De ce simt că pe lista mea de priorități în viață, timpul petrecut cu Mihai Guran este în vârf.

Atunci când Mihai a ajuns la Dell, eu mă ocupam de linia Dell din System Plus. Eram un puști arogant, dar muncitor și cu poftă de lucruri frumoase și inteligente. Împreună cu Toma (altă autostradă, vei vedea) am reușit povești frumoase, pe care le port cu drag în suflet. Am zis că eram un puști arogant? 🙂 Dap, voiam mai mult, mai bine și mai “altfel” decât acolo. Să fie strălucitor, profesionist și bine plătit. Mai mult, mai bine, mai repede. Și-a venit. Deja îi povesteam cum, grăbit să aleg dintre niște variante de plecare extrem de proaste, dar care păreau strălucitoare la acea vreme, nu vom mai lucra împreună, atunci când Mihai m-a recomandat pentru echipa de Large Accounts din IBM România. Interviurile le-am dat singur, însă poate nu ajungeam niciodată până acolo. Perioada petrecută în IBM, ca cel mai tânăr membru al echipei de Large Accounts, a fost una dintre cele două școli de business și viață profesională care mi-au influențat definitoriu următorii zece ani. Și poate toți cei care au urmat, de fapt. În IBM am învățat ce-i aia consultanță și vânzări. A fost acea explozie a timpului care a schimbat drumul unei vieți. Un drum determinant, important, cât o autostradă din sudul Californiei sub un asfințit de duminică seara. Mihai este una dintre autostrăzile mele și pentru asta, îi sunt profund recunoscător.

Acum poate înțelegi o parte din motivele pentru care îmi doream atât de mult să ne întâlnim. Pe celelalte nu le pot descrie, pentru că sunt dincolo de cuvinte. Sunt acolo unde simți ceva atunci când acest om te privește în ochi și îți vorbește. Este ceea ce a putut funcționa atâția ani în mediul de business, atunci când un manager al unei companii din România trebuia să recruteze top headcounts în Sillicon Valley. Este ceea ce face ca un om care este concediat pe bune, cu respect și cu maximul pe care poți să-l faci pentru exit-ul lui, atunci când te întâlnește peste ani, să-ți strângă mâna și să-ți mulțumească. Este ceea ce face ca atunci când îți arată o diagramă de proces ce s-a născut rece ca gheața să te facă să simți și să știi din toată ființa ta că e deja o realitate vie și că era cea mai bună variantă pentru sufletul și pentru business-ul tău.

Acum m-am prins. Dragă Mihai, vei vedea rândurile acestea înainte să le public. Dacă vrei, poți schimba orice. Dacă nu, până și acest paragraf va rămâne fix cum l-am scris la prima mână. Pentru că ăsta-i stilul: mereu scriu articolele doar la prima mână :). So, spuneam că m-am prins. Că te-am prins. Că știu ce faci, dragă Mihai, de te faci autostradă pentru atâția oameni cu care lucrezi. Acum se explică de ce ai putut reuși atât de firesc acolo unde celorlalți le-a fost, to put it mildly, extrem de greu. E atât de simplu ceea ce faci, și de aceea la prima vedere pare atât de ușor de copiat și de făcut.

Pentru că, dragă Mihai, tu ești unul dintre cei extrem de puțini care pun sufletul în core-ul oricărui business. Însă asta nu se poate replica. Și tare mă bucur!

Mă înclin, cu respect, recunoștință și bucurie,

Dan Ștefănescu