Vreau o casă care să miroasă-a sex, iarbă și copii

 

Am spus asta ieri. Abia apoi am realizat că îmi exprim un vis proaspăt reașezat. Mulțumesc, Mihaela N, pentru că mi-ai dat șansa să observ o evidență, atunci când m-ai întrebat dacă mi-am îndeplinit visul în această viață. Am observat că, în loc să-mi plâng soarta crudă care face ca visul meu să nu poată fi, logistic cel puțin, realizabil, pot mai ușor să îmi aleg unul care să-mi fie mai la îndemână, însă la fel de puternic. Și-atunci mi-am spus că visez să trăiesc în prezent, mereu. Adică fix așa cum îmi vine, când îmi vine, unde-mi vine, cu cine-mi vine. Cât s-o putea, după cum le-o veni și altora. Frumos produs al minții, nu? 😉

Eram întins pe canapeaua din sufragerie, fără vreo treabă, vreun plan sau vreun gând. Simțeam că lipsește ceva pentru ca totul să fie perfect. Sunt convins c-ai simțit momentul ăla când, deși totul este sau poate fi fix cum vrei tu, tot lipsește ceva, un “je ne sais quoi”. Asta simțeam și eu ieri, în momentul în care m-am întors cu fața la spătar și-am luat o pernă la piept, închizând ochii și întinzând picioarele pe toți cei 1,92 ai mei. Și-am respirat ușor în pernă, simțindu-i aroma materialului împreună cu aerul rece ce intra pe ușa dinspre terasă, auzind foșnetul lin al frunzelor mângâiate de vânt în copacul din față. M-am scufundat în adâncimea canapelei spre străfundurile inimii mele și mi-am dat seama că îmi lipsesc copiii, pe care tare mi i-aș fi dorit aproape. Atât de aproape încât ei să nu mă simtă decât la nevoie, iar eu să mă pot bucura de fericirea lor vie și independentă, de țopăiturile lor prin iarbă, de joaca cu cercul și alergatul porumbeilor, de fețeișoarele lor radiante. M-am simțit vinovat apoi, pentru că n-aveam nici măcar o umbră de chef pentru “Tati, hai să ne jucăm!” Tot ceea ce voiam era să stau liniștit pe canapea, cufundat în moliciunea pernelor, răsfățat de aerul curat al pădurii și de sunetul frunzelor foșnite, la care să se adauge, ca prin vis, râsetele lor zglobii, pe care le pot recunoaște oriunde.

Iar apoi, mi-a venit, brusc: “Vreau o casă care să miroasă a sex, iarbă și copii!”

Am simțit nevoia să explic imediat după. Sună deplasat, semi-tabu, ilegal și imoral. De ce sex, de ce iarbă și de ce copii?

Le iau invers, e mai simplu. Dacă nu înțelegi de ce mi-aș putea dori să-mi văd copiii fericiți și independenți, voi încerca să scriu mai des în Tatăl Imperfect. Nu va fi greu, din moment ce n-am prea scris acolo. Dar de data asta, nu voi zăbovi mai mult decât a spune că mie îmi este foarte clar că rolul meu în ceea ce-mi privește copiii nu e să mă bucur de ei, ci să mă bucur cu ei și mai ales, atunci când ei se bucură independent de mine. Pentru că-i iubesc din toată inima și asta am înțeles eu, până acum, din iubire.

De ce iarbă? Pentru că mă ajută la o segmentare, la o etichetă. Pentru că eu văd oamenii care fumează iarbă ca fiind oameni liberi dar responsabili. Pentru că îi văd ca pe oameni curajoși, care nu se feresc de ceea ce sunt, nu se sperie să încalce câte-o regulă ici și colo, să gândească, să simtă și să trăiască fix așa cum le vine. Nu zic că nu-s oameni care să facă asta și fără să fumeze, așa cum nu zic că nu-s fumători care nu înțeleg mare lucru și-o duc foarte departe. Fiecare și le știe pe-ale lui, iar eu, în ale mele, pun această etichetă: dacă te joci cu chestii care cresc în pământ și te accepți așa cum ești, cu toate ale tale, pentru mine ești tare interesant; îmi este clar că am ceva de învățat de la tine, chiar dacă mă tot dau deștept. E adevărat că sunt cazuri în care și sunt, dar atunci nu mă dau :). Da, îmi place genul ăsta de libertate asumată, responsabilă, care transcede frica de nesiguranță fizică a omului stresat și încordat, lipsit de conștiența faptului că viața în sine, trăită pe o bilă care se rotește prin spațiu cu o viteză amețitoare în jurul propriei axe și apoi în jurul unei alte bile imense de foc care explodează într-una și care la rândul ei se rotește la o viteză incredibilă în jurul a… și tot așa, e o incertitudine. Nimic mai mult. Siguranța nu există decât ca o construcție mentală și scriu asta cu speranța că poate, la proof sau la nostalgie, citind, mi-o amintesc și eu. Da, îmi plac oamenii care fumează liniștit și așezat, care au trecut de entuziasmul hăhăielilor dar care apreciază una bună, la fel de tare ca o discuție întinsă peste ore de noapte și care pune plasturi peste suflete.

Recunosc că am stat ceva timp cu degetele deasupra tastelor, fără o idee clară despre cum să încep acest paragraf. Sinceritatea, ca de obicei, mă scoate din impas și mă ajută să merg mai departe. Acum scriu deja cursiv, deși habar n-am ce urmează. I’m in the flow, Ciprian ;). Cum adică de ce sex? Pentru că sexul e sinonim cu viața. Pentru că sexul nu numai că nu e ceva greșit, este ceva fără de care eu nu existam. Nici acest text. Mai mult, tu nu erai. Să ne înțelegem, nu vreau să spun că erai mort sau moartă. Nu, prietene. Nu erai DELOC. Nici măcar ca și concept. Nu s-ar fi gândit nimeni vreodată la tine, nu te-ar fi regretat nimeni, n-ai fi fost nici măcar “o sarcină terminată înainte de termen”. Ai zice că ai fi fost Nimic, însă nu, nici măcar. Nimic ești acum, la fel ca și mine, și promit că e un compliment, nu o jignire, pe care-o voi dezvolta într-un post ulterior. Fără sex viața nu există. Nici la oameni, nici la animale, nici la plante. Indiferent de metodă, tot sex e, că e cu albine, cu fluturi sau cu pasiune, transpirație și senzații pentru care nu există cuvinte dar pe care toți le cunoaștem. Dacă nu le cunoști, scoate curajul și responsabilitatea la iveală și află-le. Fără sex, n-ar exista nici copiii, nici iarba. So I’ve saved the best for last.

Mi se pare un vis mult mai ușor realizabil, mai ales atunci când nu mă agăț cu disperare ca el să se împlinească repede și să dăinuiască pentru totdeauna. Iar acesta e doar exemplul meu. Fiecare dintre noi poate avea curajul ca, singur, în propria intimitate, pe propria-i canapea cu pernele ei, să stea și să-și respire visele, încet. Fiecare dintre noi are ocazia să observe cum, măcar o dată-n viață, ne-am cramponat de-un țel ce pare din ce în ce mai departe și cum, cu pace, răbdare și doar câteva respirații adânci și liniștite, observăm și altele, cel puțin la fel de puternice și incredibil mai ușor de realizat, cum se așteaptă să fie visate.

Pentru astăzi, îți doresc din toată inima, la fel ca și mie, să ai curaj să-ți vezi toate visele și să ai curaj să îți vezi și trăiești visul cel mai apropiat, sau pe cel mai puternic, sau pe cel mai plăcut. Oricare vrei tu. Pentru că ceea ce contează cel mai mult este că TU ALEGI.

Enjoy!

Cu drag și dor,

Eu