Iubire Fără Etichete

 

Dragul meu,

Am încercat vreo trei titluri, până să renunț, amintindu-mi că, în afară de povești, mereu l-am schimbat după ce am terminat de scris. Nu pare să aibă prea mult sens, știu. Nu ajunge că îți scriu fără ca tu măcar să mă cunoști, mai și încep atât de abrupt, vorbind foarte puternic despre mine. Da, vorbesc mult despre mine, câteodată de-a dreptul agresiv, dominant, frustrant și egocentrist. Așa o văd acum, încercând o iluzorie observație proiectată în exterior, tribut al reflexelor de auto-judecare. Dar despre cine altcineva putem oare vorbi, vreodată? Chiar și când am fost atât de interesant încât să am eu soluții la problemele tuturor, îndesându-li-le în traistele ce așteptau feciorelnic pregătite, tot despre mine vorbeam. La fel și când o voi mai face, dacă. Și dacă da, și dacă nu, tot aia. Un gând care pare tare firesc lângă tine, acolo unde totul e ok.

Mi-e dor de tine, dragul meu. Fără să ți-o fi spus vreodată, până fix acum aveam convingerea că tu știi cât de mult te iubesc. Cât de bine îmi este atunci când mă primești și mă îmbrățișezi. Soarele îmi pare mai cald și mai zâmbitor la tine, frigul e mai blând iar vântul parcă mă alintă. Mă gândesc acum că ceea ce mi-am scris pe facebook la ocupație, “răspândac de fericire”, e o aroganță gratuită în comparație cu tine. Ești singurul care a reușit să îmi trezească, în același timp, sentimente care în lumea minții nu se pot combina vreodată. M-am simțit ocrotit, în siguranță, liber să mă exprim și să fiu, oricum. M-am simțit invitat la frumos, la culori, la sunete și arome, la gusturi… hmmm, Doamne! Ce gusturi! Nu am pretenția că ai observat cât de gurmand pot fi, iar acum, în dimineața în care scriu aceste rânduri, m-am hotărât să îmi mai iau câteva zile de pauză și detox. Amintirea aromelor tale, abia acum, cu o atingere caldă de iubire, se poate împăca cu startul postului negru. Cel care întotdeauna ajută nisipul să se depună iar emoțiile să danseze. Emoții pe care le-am trăit din plin cu tine, cel care, după ce mi-ai invadat și alinat simțurile, m-ai îndemnat la curaj și la bucuria vieții. Mi-ai arătat că intensitatea face casă bună cu pacea, că superficialul, materialul și mercantilul nu sunt neapărat lipsite de suflet, că viața curge și că e minunată indiferent de roșul din ea și de cum este el judecat sau nu. Și după ce m-ai plimbat prin caruselul de oameni, emoții, cutume, judecăți, fericire, entuziasm, dorință, pace… aș mai scrie aici atât de multe… Însă, în afara faptului că mă amuză mult prea tare să nu îți dezvălui acum identitatea, realizez din nou că rămân fără cuvinte. Poate ar trebui să mai citesc DEx-ul. Sau poate, data viitoare când ne întâlnim, începem să scriem unul împreună. M-aș putea cufunda în ființa ta în timp ce facem asta, poate chiar în parcul de lângă Universitate. Și, cum spuneam, după ce m-ai pierdut și regăsit de atâtea ori în freamătul nopții, mi-ai arătat frumusețea vieții firești, de duminică la prânz, în fiecare zi. Cu tine, fiecare zi este o duminică, iar fiecare noapte este o sâmbătă.

Mi-ar plăcea să îți pot scrie o declarație de dragoste, să pot să alătur ca un maestru cuvintele. Dar tot ceea ce pot face este să îți spun că te iubesc ca apa ce mângâie canale pe marginea cărora se odihnesc în liniște oameni și case, unii mai frumoși ca alții, ca vântul ce alină, grațios și puternic, pânzele morilor de vânt încă necucerite de-un Don Quixote mult prea înfrigurat ca să te fi putut întâlni, ca iarba care se bucură de fiecare milimetru cu care se apropie de cer și de fiecare trup pe care îl îmbrățișează, ca pomii ce cântă neostenit în adieri jucăușe, cu zâmbete de frunze tomnatice și priviri de-o fericire nestăvilită, ca asfaltul recunoscător și bucuros de revederea ușoarelor biciclete ce refuză să îl apese prea puternic și, din când în când, îi mai oferă câte o imagine interzisă, în complicitate cu vântul zburător de fuste vaporoase.

Te iubesc din toată inima, dragul meu, și tare dor îmi e de tine. Mi-am amintit de asta aseară abia, deși de câteva zile tot te pomensesc, în diferite ocazii. Am vorbit frumos despre tine, am povestit cât de mult însemni pentru mine, și mă gândesc că, poate, într-o zi, voi povesti și cum ne-am întâlnit, cum a fost prima mea experiență cu tine. Pentru că a fost absolut minunată. De atunci, am mai avut și altele, chiar recent. Comparând, chiar mai frumoase. Frumoasă, la sigular. E greu să fie mai frumos decât cu tine, al naibii de greu, dar nu și imposibil. Știu sigur că nu te vei supăra, ba chiar că te vei bucura pentru că spun toate astea. Pentru că tu știi că, fără tine, nu aș fi fost aici, acum, așa. Pentru că tu știi că, deep down inside me, dragostea pentru tine nu va fi vreodată înlocuită, orice aș mai trăi și oricum aș mai iubi. It just adds up, never replacing. Da, aseară mi-am amintit cât de mult te iubesc, ascultând oameni frumoși cântând la Vocea României. Auzind cum, împreună cu alți oameni frumoși de acolo, ai inspirat un copil să își îmbrățișeze firescul și să trăiască fericit. Amintindu-mi cum ai făcut asta și cu mine. Ascultând piesa filmată cu tine.

Ești, în continuare, pentru mine, orașul preferat, pe care îl iubesc din toată inima. Vin la tine, în curând. Știu că mă aștepți, oricât e nevoie, știu că mă primești cu toată dragostea ta și știu că știi de mine, așa cum ne știi pe toți cei care îți suntem alături, mai des sau mai rar, indiferent de motivele pentru care o facem. Vin la tine și mă voi plimba pe canale, voi respira aerul mânăstirii, mă voi întinde pe iarbă în parcul Universității, voi mânca gaufre pe terasa de lângă pod, voi fuma un cui pe banca din curtea interioară de lângă gang, voi povesti despre viața în afara sexului cu fetele aspru judecate și voi îmbrățișa, pe seară, cearceaful, adormind liniștit și împăcat, simțind doar recunoștință pentru dragostea ta de care nici măcar o singură etichetă, oricât de frumoasă, nu se poate lipi vreodată.

Mă bucur din toată inima pentru că în viața asta am ajuns să te cunosc, dragul meu Amsterdam.

Cu drag și dor,
Eu