Viața pe Pluto: Pisicile Zburătoare

 

          Vom avea o serie de povești legate de viața pe Pluto. Pentru că pe Pluto, în afara unor lucruri absolut minunate care se întâmplă acolo, se strâng toți cei care există prin simplul fapt că noi ne gândim la ei. Am discutat cu Clara și ne e clar (nu, nu e o coincidență :)) că toate lucrurile sau ființele la care ne gândim există, cel puțin pentru că ne gândim la ele. Cam ca în Neverending Story – Michael Ende. De exemplu, pe Pluto a ajuns și câinele roșu cu ochelari care citește ziarul în mijlocul străzii, și șoarecele care a ieșit la cumpărături, și broaștele de cacao și crocodilii de ciocolată, și pisicile zburătoare și mulți, mulți alții, pe care-i vom descoperi pe măsură ce se nasc.

          Prima poveste a fost scrisă aproape după dictare. Adică eu stăteam și scriam iar Clara povestea. S-au strâns niște paragrafe brute, pe care apoi, acum, le editez, pentru prima poveste din viața de pe Pluto:

 

Pisicile zburătoare

          Pisicile zburătoare vin de la Clara. Ele sunt negre, negre, negre, chiar și cu ochii negri și au chiloți de tată pe urechi. Sunt pisici zburătoare rege (tatăl), regină (mama) și prințese (copii pisică, fetele). Mama lor a născut un puiuț mic, mic, mic. Iar mama nu știe de ce puiul nu poate să zboare, pentru că acolo toate sunt pisici zburătoare. La fel ar trebui să fie și frățiorul abia născut. Pisicile astea se pot cățăra, sări și se pot da jos foarte ușor, la fel ca și o fetiță de patru ani și jumătate.

          Într-o zi, a venit la prințesele pisici un cățel zburător, care i-a zis uneia dintre ele:
          – Vii cu mine ca să-ți arăt ceva?
          – Ce vrei să-mi arăți, satul cainilor?
          – E o surpriza, nu-ți spun. Hai!

          Când au ajuns, au găsit fix ceea ce nu-i plăcea ei: jeleu. Câinele i-a dat să guste, dar pentru pisici era jeleu otrăvitor. Ea a strigat după mamă, care a venit cu doctorul, cu tata și cu fratele care crescuse. Regele și regina s-au supărat foarte rău pe cățel atunci când au văzut ce a facut, și l-au gonit de la palat. Atunci, cățelul, sărăcuțul, a plecat de la palat fără să fi apucat să-i arate pisicii ceea ce a vrut.

          Cățelul a tot mers până a ajuns în satul câinilor. Acolo, i-a spus mamei lui ce s-a întâmplat. El avea și o soră cățea. La fel, și ei erau rege, regină, prinți și prințese. Mama cățea a zis că ar trebui să strice satul pisicilor. Regele a venit cu ideea să se deghizeze in pisici, și asa au și făcut. Așa că tiptil, tiptil, s-au dus acolo și le-au zis pisicilor înaripate că ei sunt pisici bune. În general, pisicile nu plăceau cățeii și nici cățeii nu le plăceau pe pisici. Iar de data asta, nu se costumaseră bine, așa că au fost dați de gol. Drept urmare, pisicile le-au zis:
          – Plecați de aici, vă rugăm să nu ne stricați satul!
          – Nu, v-am spus că noi suntem pisici bune.

          Doar că s-au prins slujitorii de la palat, așa că au plecat înapoi cățeii. Mai aveau un plan. Fratele lor cel mare era foarte rău și putea să doboare și un slujitor. Fratele ăsta era bolnavior. Acum, fratele cel mare, bolnav, cu sora lui, s-au întors la palat în satul pisicilor, dar tot n-au reușit.

          După asta, s-au întors la ei în sat și au făcut un alt plan. S-au mai deghizat încă o dată, de data asta cu blănuri negre și urechi și s-au dus cu trenul pisicesc spre satul pisicilor. Acolo nu i-a mai recunoscut nimeni, în afară de rege și de regină, și asta pentru că ei lătrau, nu mieunau. Păi dacă erau câini… Și când au vorbit ăștia deghizați, toată lumea s-a speriat. Normal, pentru că lătrau în satul pisicilor. Iată cum și-au dat seama că sunt câini, și i-au trimis cu trenul pisicesc înapoi în satul lor.

          Acum, și pisicile și câinii au făcut fiecare câte un plan. Ei s-au deghizat invers, fiecare animal în celălalt animal. Adică pisicile s-au deghizat în câini, iar câinii în pisici. Și s-au dus toți către celălalt sat. Doar străjerii de la fiecare palat au rămas, și într-un sat, și în celălalt. Tiii, ce s-au mai speriat străjerii pisicilor când au lătrat cățeii deghizați, și străjerii câinilor când au mieunat pisicile deghizate!! Mamă, mamă, dar ce s-au mai speriat! De la sperietură, s-au rostogolit până la închisoare, unde au fost încuiați cu cheia. Pisicile au luat un străjer și i-au transformat ochii, gura, fața toată, pentru ca, atunci când se întorc, câinii să creadă că e un monstru. La fel au făcut în cealaltă parte și câinii, doar că atunci când s-au întors, pisicile și-au dat seama că străjerul era de fapt prietenul lor și l-au transformat înapoi. La câini, doar cel mai bătrân dintre câini s-a prins. Restul câinilor nu și-au dat seama că străjerul transformat e prietenul lor, și nu l-au crezut nici pe câinele bătrân, așa că l-au transformat și mai rău. Abia atunci când era transformat rău de tot s-au prins și restul câinilor, și tare rău le-a părut, și au plâns. Pentru că acela era singurul lor străjer.

          Și cam asta a fost prima poveste cu pisicile zburătoare de pe Pluto. Poate vor urma și altele, vom vedea ce mai aduce imaginația. Morală nu are, sfârșit clasic nici atât. Cu drag, pentru copii care vor să le fie citite orice povești.